Phoenix, cunoscută în Occident ca Transsylvania-Phoenix, este o formatie românească de muzică rock, înfiintată în 1962, la Timisoara. Phoenix a fost deschizătoare de drumuri în muzica adresată publicului larg în România celei de a doua jumătăti a secolului XX. Membrii formatiei au abordat numeroase subgenuri ale rock-ului; traseul stilistic al formatiei a pornit de la beat, evoluând spre rock psihedelic si de aici către hard rock, cu un număr de experimente de rock progresiv. În anii 1970, efectele schimbărilor politice din tară asupra vietii culturale au adus la destrămarea multor formatii de gen. Între cele care au continuat prin adoptarea unui stil nou, Phoenix a avut una dintre cele mai neasteptate evolutii, dând nastere subgenului rock numit etno rock [sic!] (inspirat din practicile folclorului românesc autentic, comparabil cu celtic rock-ul initiat de formatia irlandeză Horslips cam în aceeasi perioadă).

Istoricul formatiei

Imediat după plecarea lui Moni în S.U.A., formatia Phoenix a fost interzisă pe plan local pentru mai bine de un an. ARIA nu mai avea voie să facă turnee cu ei, iar la Radio si la Televiziune nu s-au mai difuzat înregistrările avându-i ca protagonisti. Claudiu Rotaru se retrăsese din formatie, astfel încât din vechea componentă mai rămăseseră doar Nicu Covaci, Dorel Vintilă, Bela Kamocsa si Günther Reininger. Urmează o scurtă perioadă în care formatia cântă mai multe piese blues-rock, în majoritate compozitii de-ale lui Günther Reininger, cu text în limba engleză. Acesta era solist vocal, cântând totodată si la pian. Formatia dădea reprezentatii în fiecare sâmbătă seara, la clubul PM6. Cu un repertoriu asemănător s-au prezentat si la Festivalul Studentesc din 1970, organizat la Sala Palatului din Bucuresti, dar impresia lăsată nu a fost extraordinară. De asemenea, au participat si la un concert de binefacere, tinut pentru sprijinirea victimelor inundatiilor din mai 1970.

O altă experientă notabilă din această perioadă a fost realizarea unui concert la Casa de Cultură a Studentilor din Timisoara, în care sectiunea ritmică a fost sustinută de către doi tobosari: Dorel Vintilă si Eugen Gondi, la ora aceea un tobosar de jazz virtuoz, recunoscut în tară. Primul a preluat metrica si fluxul pieselor, în timp ce al doilea a realizat break-urile si percutia. „Chiar si un schimb de cinele era împărtit între cei doi astfel încât nici unul dintre ei să nu lovească de două ori la rând si să alterneze în lovituri [...] Doi tobosari, având o anumită inertie, nu puteau nici să accelereze, nici să tragă, asa cum ar fi făcut-o unul singur]” (Nicolae Covaci)

În vara anului 1970, formatia a sustinut recitaluri la hotelul „Europa” din Eforie Nord, în toamnă survenind noi schimbări în componenta formatiei. Pleacă Bela Kamocsa, fiind înlocuit de către liderul formatiei cu Zoltan Kovacs (ex „Clasicii ” ). În noiembrie-decembrie este cooptat în formatie si Mircea Baniciu. Împreună încep repetitii cu piese din repertoriul formatiei.

În acelasi timp, în decembrie 1970, Victor Cârcu reuseste să îi convingă pe membrii formatiei să participe la realizarea piesei de teatru „Tiganiada”, a lui Ioan Budai-Deleanu. Fiecare primise un rol, inclusiv textierii si oamenii apropiati formatiei, unii trebuind să si cânte la un moment dat. „Toti cei din clanul Phoenix participau la piesă, toti deveniseră actori, dar nu trebuiau să facă altceva decât să se joace pe ei însisi, sinceri, asa cum erau, plini de sarcasm, de cinism, plini de inventivitate si spontaneitate, plini de umor. Montarea a fost o lovitură de geniu dată celor consacrati în acea vreme.” (Nicolae Covaci)

Turneul care a urmat, în decembrie 1970 - ianuarie 1971 a fost încununat de un real succes. Multi dintre spectatori, neîntelegând faptul că membrii formatiei participau doar în piesă, au făcut presiuni pentru a obtine un minirecital Phoenix la sfârsitul piesei, ceea ce s-a si întâmplat. Ulterior acestui turneu teatral a fost cooptat Liviu Butoi, care cânta la flaut si la oboi. Au fost sustinute o serie de concerte cu ARIA. Din această perioadă datează melodiile „Dorinta”, „Aminteste-ti”, „Niciodată” si probabil si „Te întreb pe tine, soare...”. De asemenea compun noi piese cu filon folcloric, încercând să-si creeze un stil specific. Participă la cea de-a doua editie a Festivalului „Club A”, în mai 1971. Cu mai multe piese de folclor arhaic, aproape toti membrii obtin premii individuale pe instrumente. Vara anului 1971 aduce plecarea lui Zoly Kovacs si a lui Dorel Vintilă, în locul cărora au fost cooptati Josef Kappl (ex. „Clasic XX”) si respectiv Cornel Liuba („Tulă”), un fost elev de-al lui Pilu Stefanovici.

Directivele lui Nicolae Ceausescu, exprimate în iulie 1971, într-o conferintă de la Mamaia, privind creatia artistică din România, pun în impas multe formatii cu repertoriu occidental, nu însă si pe liderul Nicolae Covaci, care se hotărăste să o apuce pe un nou drum.

În noaptea de 1 spre 2 iunie 1977, camionul cu formatia ascunsă în boxe părăseste tara prin vama de la Portile de Fier. După mai multe ore de stat în vamă, în timpul cărora camionul este perchezitionat de către grăniceri, Nicu Covaci reuseste să treacă în Iugoslavia. După cum povesteste liderul formatiei, vigilenta grănicerilor vecini a fost adormită cu pachete de bani si discuri cu muzică.

După plecarea băietilor din tară, conform spuselor lui Dan Chisu, se credea că au fost eliminati în secret de către Securitate. Mircea Baniciu a fost chestionat o vreme de persoane din serviciile secrete românesti. Usurarea a venit în momentul în care la Radio Europa Liberă s-a anuntat faptul că membrii formatiei au ajuns cu bine în Germania Federală. „Am parcat în «Tara nimănui» cu spatele camionului spre o pădure. Am stat vreo treizeci de ore în vama aceea, iar cei dinăuntru, în pantaloni scurti si tricou, înghetau de frig. La lăsarea serii i-am scos afară din camion si, prin pădure, au plecat spre Austria. A doua zi dimineata a venit si omul cu banii, garantia pentru scule, iar dimineata eram în Austria. Băietii mă asteptau acolo, în primul han, si glumeau pe seama mea că am întârziat. Eram deja liberi.” (Nicolae Covaci despre problemele la granita cu Austria)

Pentru formatie începe o perioadă grea, plină de lipsuri si privatiuni, dar si de creatii muzicale. După ce s-au terminat banii strânsi de Nicolae Covaci între timp, fiecare a încercat să se descurce cum a putut, prestând diferite munci, sau plecând pe la diverse formatii. Perioada scurtă, de circa un an, în care au avut concerte împreună, rare si prost plătite, a fost marcată de revenirea lui Moni Bordeianu din Statele Unite, care a preluat rolul de solist vocal. „Mi-am adus aminte de Moni, solistul nostru din anii '60... I-am dat un telefon si, ca si cum n-ar fi asteptat decât acest lucru toată viata, a lăsat totul, si familie, si slujbă, si a venit încoace”. (Nicu Covaci, 1990)

În această perioadă s-a încercat cântarea în limba română, mai apoi cu text englezesc, a pieselor de rezistentă din tară. Au apărut „Winter”, „Music and Muzak”, „Rock and Roll Bird”, „Wedding”, „Gipsy Story”. Krauser si Kappl încep să creeze primele piese cu sunet vestic („Alaska”, „Get Around”, „Brontozaur dat cu aur” etc.) disociindu-se astfel de viziunea de atunci a liderului Covaci, care dorea o continuare a liniei din tară.

„Recunosc că am fost un prost. Ei îmi spuneau că trebuie să cântăm altceva si în engleză. Eu, în patriotismul meu nătâng, tineam mortis s-o facem în româneste, fără a schimba stilul. Azi, le dau dreptate.”

Încep astfel disputele stilistice dintre Covaci si restul membrilor formatiei. Initial s-a dorit scoaterea unui LP intitulat „Zgâriati-vă pe ochi”, care cuprindea piesele „Alaska”, „Zicala dobei”, „Wedding”, „Winter”, „Sunset” si altele. Producătorii caselor de discuri se arătau plăcut impresionati de piesele prezentate, însă replicau că ei nu sunt institutii de cultură, ci de făcut bani. Propunerile acestora de a crea noi compozitii în stilul hit parade s-au lovit de refuzul categoric al liderului Nicolae Covaci. Din materialul initial a mai rămas în discutie doar piesa „Winter”. Formatia urma să întregistreze o nouă variantă a ei, urmând a fi editat un single. Evenimentele ulterioare nu au mai permis acestui proiect să capete viată.

În timpul unei dispute creative serioase, la finalul unei perioade în care membrii formatiei aveau nervii întinsi la maxim, Nicolae Covaci utilizează argumente dintre cele mai solide împotriva celor formulate de Josef Kappl. Drept rezultat, formatia se desparte. Mircea Baniciu declara într-un interviu că si renuntarea la Moni Bordeianu - care nu mai putea face fată în studio - a fost una din cauzele care a dus la destrămare. De asemenea, aprecia că Erlend Krauser era o fire dificilă. Ulterior, Kappl, Krauser si Lipan formează o nouă trupă, Madhouse, cu care reusesc să scoată un disc, în 1979, primit însă cu rezerve de către public.

În 1980 Madhouse se desparte la rându-i, J. Kappl si E. Krauser plecând la formatia „Lake”, iar Ovidiu Lipan revenind la Phoenix. Potrivit lui Mani Neumann, si Josef Kappl a avut initial intentia de a reveni în Phoenix.

Între timp, Covaci reuseste să îl coopteze în formatie pe Mani Neumann alături de alti violonisti. Este creată o trupă de rock „rea si agresivă”, compusă din sase oameni (două viori electrice, violoncel electric, chitară bas, chitară electrică si baterie), care sustine concerte o vreme, cu mult succes la public, fiind un concept nou pe acele timpuri. Desi Nicolae Covaci era singurul român din formatie, după un an cu 8-14 ore de repetitii zilnic, fiecare membru al formatiei stia să cânte piesele consacrate, în limba română, fără accent. De acest lucru, liderul formatiei s-a arătat foarte mândru.

În 1980, Nicolae Covaci, alături de noua formatie, pune bazele unei opere rock, intitulată „Empire of Vampires”. Din aceasta făceau parte si piesa titulară si „Running”, apărute ceva mai târziu pe discuri. Covaci dorea nu atât respectarea adevărului istoric, ci mai ales urmărirea si punctarea motivatiilor psihologice pe care le-a avut Vlad Tepes în actiunile sale.

În acelasi an, formatia participă la Festivalul de Muzică Pop al Debutantilor, organizat în Würzburg, si primeste premiul „Deutsche Phonoacademie”, apărând cu piesa „Stars Dance” pe compilatia live „Folk, Lied, Song – Nachwuchs Festival '80”. În 1981 este scos primul disc occidental al formatiei, aflată deja sub numele de „Transsylvania Phoenix”, pentru a nu fi confundată cu o formatie similară. Este intitulat „Transsylvania” si înregistrat în formula N. Covaci (chitări, voce), Mani Neumann (vioară, voce), Tom Buggie (chitară bas), Ovidiu Lipan (baterie), Sabin Dumbrăveanu (violoncel) si Ivan Kopilovic (voce). Discul este bine primit, însă după epuizarea primelor 5.000 de exemplare, în numai câteva zile de la lansare, „Belaphon” a refuzat să mai scoată si o a doua editie. Producătorii au replicat că nu sunt dispusi să deschidă o nouă piată pentru asemenea gen de muzică. Lipsită de sprijin consistent si având astfel de piedici în fată, formatia se desparte iar, pentru o perioadă mai lungă.

Ovidiu Lipan se implică în diverse proiecte. Cântă în si alături de Eruption, Gilbert Bécaud, Ginger Baker (fost în formatia Cream), Herman Rarebell (Scorpions), Rated X.

Josef Kappl rămâne basist în formatia Lake până în 1986, continuând totodată o serie de proiecte personale, alături de Heinz Rudolf Kunze (1981-1994), iar mai apoi si de Tudor (Toscho) Todorovic cu care a scos două discuri de blues („Serious Fun” în 1996 si „Back by Popular Demand” în 1999). Erlend Krauser a cântat cu Roter Mund, după care, din 1985, a înregistrat sase LP-uri solo (începând cu „Ambrosia”). „Flight of the Phoenix”, lansat în 1991, a ajuns pe locul 20 în „Top New Age” al revistei americane „Billboard”. Între timp a devenit profesor de chitară si a mai avut o serie de alte colaborări muzicale cu Goombay Dance Band, Taco si James Last. Colaborările cu Phoenix au fost sporadice, fiind legate mai mult de proiectele lucrate împreună cu liderul Nicolae Covaci: în 1986 si 1987 operele de la teatrul din Osnabrück, iar în 2000 albumul „În umbra marelui U.R.S.S.”.

Mircea Baniciu, rămas în tară, scoate câteva discuri folk („Mircea Baniciu” - 1980, „Tristeti provinciale” - 1981, „Ploaia” - 1984, „Secunda 1” - 1989, „Secunda 2” - 1992) apreciate de public. În concerte cântă totodată si hiturile mai vechi (Andri Popa, Mugur de fluier, Mica Tiganiadă etc.), păstrând vie astfel legenda Phoenix în rândul noilor generatii din România.

Günther Reininger emigrează si el în Germania Federală, la începutul anilor '80, întemeindu-si o familie. Cu toate că si-a înfiintat un studio bine echipat, cu posibilitatea înregistrării pe 16 canale, dotat cu toate efectele posibile, si având 6 - 8 claviaturi de ultimă oră, muzica a rămas pentru el un hobby. S-a apucat de pictură si si-a dedicat timpul cu precădere familiei sale.

Mani Neumann, împreună cu Ulli Brand, pe care îl întâlnise din 1979, si cu basistul Ecke Volk, înfiintează în 1982 Trio Farfarello, „pur si simplu pentru că vechiul Düsseldorf avea nevoie de trio-ul său, care să facă muzică la un nivel superior” . Mani va păstra strânse legături cu Nicolae Covaci de-a lungul acestei perioade, având să declare mai târziu: „Farfarello a avut mare succes la vremea respectivă, dar ei au fost, bineînteles, influentati de muzica grupului Phoenix”.

Nicu Covaci – absolvent al Facultătii de Arte Plastice din Timisoara – se reapucă de pictură si sculptură. Predă arta plastică în Osnabrück si creează o serie de tablouri, cel mai cunoscut fiind giganticul „Gladiator 2000” (1986), expus în exteriorul sălii de sport din acelasi oras. Având dimensiuni imense (45 × 6 metri) este realizată printr-o tehnică specială, cu vopsele care intră în pânză, ceea ce face ca pictura să reziste foarte mult timp. Printre altele, la cererea primăriei din Osnabrück, creează o statuie a zeitei fertilitătii („Fruchtbarkeitskönigin”), având forme rubiconde. După ce au văzut lucrarea, membrele unei organizatii de femei au protestat vehement, acuzându-l pe Covaci că zeita are capul prea mic si că „asta e semn de prostie”. Totodată, în opinia lor, sculptorul sugera prin acea statuie că femeia e o masină de făcut copii. Drept urmare, statuia i-a fost confiscată lui Nicolae Covaci, el nemairămânând decât cu fotografiile. Chiar si astăzi, în Osnabrück sunt expuse, în interior sau în exterior, lucrări de-ale sale. Tot în această perioadă creatiile lui Covaci participă la o serie de expozitii. Este vremea bandelor de motociclisti si a primului „Jaguar” pe care si l-a luat Nicolae Covaci... Proiectele muzicale ale liderului Phoenix sunt sporadice, în 1983 cântând în duet cu Dzidek Marcinkiewicz. În 1986 este solicitat de primăria din Osnabrück pentru a pune în scenă opera „Evita” (Andrew Lloyd Weber), împreună cu Erlend Krauser, iar un an mai târziu pentru opera „Jesus Christ Superstar” (Andrew Lloyd Weber, Tim Rice), ambele încununate cu un mare succes, încasările teatrului din Osnabrück sporind de aproximativ 5 ori. „Am cântat cu patru mixere, cu efecte, tot ce era modern la ora aceea, si a iesit extraordinar de bine. După un an am fost solicitat să fac «Jesus Christ Superstar». Nu am mai vrut să continui, nu-mi plăcea lucrul cu orchestra, era o chestie gigantică din punct de vedere tehnic. Dar a iesit nemaipomenit.” (Nicolae Covaci)

Josef Kappl si Nicolae Covaci (1988)

În 1987 Nicolae Covaci si Josef Kappl reîncep colaborarea. Este scos un single, „Ballade For You/The Lark”, continând două prelucrări ale unor celebre compozitii românesti („Balada pentru vioară” din 1880 a lui Ciprian Porumbescu si „Ciocârlia”, melodie populară). Producătorul discului este Josef Kappl, care nu apare însă creditat pe copertă ca făcând parte din formatie. Cu toate acestea, în această perioadă au compus împreună o serie de piese si demouri în limba engleză („Bounty Man” etc.) si au cizelat piesele operei „Empire of Vampires”.

În acelasi an, pe compilatia „NDR - HörFest 87” apar două melodii ale formatiei: „Empire of Vampires” si „Die Lerche” (alias „The Lark”).

Anul următor, 1988, aduce două materiale din partea formatiei Transsylvania Phoenix, care de această dată îl include si pe basistul Josef Kappl (totodată si producător). Acesta se va ocupa de chitară bas, claviaturi si percutie sintetizată. „Tuareg/Mr. G's Promises” contine două piese cu bătaie lungă înspre Moscova si U.R.S.S., unul dintre motivele pentru care titlul lor original („Afganistan”, respectiv „Perestroika”) a fost schimbat la editare. Acest disc a fost urmat de un maxi-single, intitulat doar „Tuareg”, având patru piese („Tuareg”, „Tuareg extended version”, „Mr. G's Promises”, si „The Lark”).

Spre sfârsitul anului, vechea formatie se reuneste, o dată cu revenirea lui Ovidiu Lipan si a lui Mani Neumann. Sunt sustinute câteva concerte în Germania Federală, continuate si în anul următor.

Din 1989 datează o înregistrare făcută de Mircea Florian la o întâlnire în trei, la care au participat si Nicu Covaci si Nicu Vladimir. Au fost imortalizate piese în stadiul de proiect, printre care „Iovano” (apărută pe disc abia în 1999) si [Măicuta], încă neînregistrată. Pe 20 decembrie 1989 are loc un concert în „Hyde Park” din Osnabrück, în timpul căruia membrii formatiei sunt anuntati despre Revolutia începută în România. Membrii Phoenix izbucnesc în lacrimi de bucurie pe scenă si dedică acel concert evenimentelor din tară. Materialul înregistrat în timpul acelui concert va fi utilizat mai apoi în 1990, pentru a produce un nou album.

Revenirea. Anii '90

În primele zile ale lui ianuarie 1990 Nicu Covaci se reîntoarce cu trenul în România, reusind să apară în prima editie de după Revolutie a emisiunii „Meridianele cântecului”, prezentată de Octavian Ursulescu la TVRL. În cursul anului, i se vor lua mai multe interviuri, uneori împreună cu Mircea Baniciu. În acestea, liderul formatiei dezvăluie pentru prima dată în mod public câteva din simbolurile ascunse de textierii formatiei în piesele perioadei 1967 - 1976. Tot în ianuarie se reîntoarce si Ovidiu Lipan, aducând 24 t de ajutoare pentru municipiul Iasi.. În aceeasi lună, Moni Bordeianu si Erlend Krauser - fosti membri ai formatiei - înregistrează „Păsări albe”, o piesă dedicată Revolutiei si românilor ce au participat la înfăptuirea acesteia.

În luna mai are loc prima întâlnire a lui Nicolae Covaci cu publicul român, după o absentă de 13 ani, la festivalul de la „Palatul Copiilor” din Bucuresti, unde, împreună doar cu Mircea Baniciu si cu Mani Neumann, cântă câteva piese vechi cunoscute. Tot publicul (6 - 7.000 de oameni), printre care cei mai multi erau născuti după plecarea clandestină în Germania a formatiei, demonstrează că stiu toate textele, silabă cu silabă. Acest fenomen se va repeta la fiecare concert Phoenix din această perioadă. A doua zi are loc un concert sustinut împreună cu câtiva prieteni.

Nicolae Covaci dorea organizarea mai multor concerte în tară, începând cu Pastele acelui an, drept pentru care a contactat câteva firme specializate din străinătate. Acestea i-au promis sprijinul până în ultima clipă, după care s-au retras. „Proiectasem un concert în Piata Operei din Timisoara, cu scena montată spre usile catedralei, care să înceapă după încetarea slujbei. Ne gândisem si la o imensă cruce aprinsă în Piată. Voiam să le amintim, celor care au făcut asta, că în Decembrie, atunci când oamenii au încercat să fugă din calea gloantelor, ei au închis portile lăcasului lui Dumnezeu. Aveam nevoie de 140.000 de mărci.” (Nicolae Covaci)

Singura realizare notabilă din acest punct de vedere a apartinut mai vechiului baterist al formatiei, Costin Petrescu, care a reusit împreună cu Asociatia Românilor din Paris să organizeze un concert în capitala Frantei, în sala La Cigalle, pe 31 martie 1990. Actiunea a reprezentat concertul reunirii, în formatia întregită revenind Mircea Baniciu. Sectia ritmică era asigurată atât de Ovidiu Lipan (baterie) cât si de Costin Petrescu (percutie), acesta din urmă aducând un set de vreo 35 de tobe diferite, clopote, si un gong chinezesc. La vioară a cântat de acum nelipsitul Mani Neumann. Concertul a avut drept scop adunarea de fonduri pentru România. Günther Reininger a declinat participarea sa la concert, datorită mai multor probleme pe care le avea la acea dată, dar a mărturisit ulterior că regretă. După acest eveniment, era proiectat un concert monumental, al revenirii în tară, de data aceasta la Timisoara, dar el nu a mai putut fi sustinut din lipsă de organizatori

În vara lui 1990 sunt realizate înregistrări în sala Hyde Park din Osnabrück, Germania, acestea fiind folosite la producerea unui nou material. Vocea lui Mircea Baniciu a fost înregistrată si adăugată ulterior, în „Studio N” din Köln, Germania, iar masterizarea a fost făcută în „Happy Valley Studios” din Osnabrück. Producător a fost Josef Kappl. „Faptul care mă bucură enorm e că sunt acela care a produs primul disc al formatiei Phoenix reunită, după revolutie. Am produs si am finantat discul «Aniversare 35». A venit Baniciu, pentru prima oară după 13 ani, au venit toti în Germania pentru că acolo am produs acest disc; deci Mircea Baniciu, Nicu Covaci, eu, Ovidiu Lipan, Mani Neumann, Tudoran Sorin [...]” (Josef Kappl)

Înregistrările s-au făcut digital, cu echipament profesionist (3 magnetofoane cu 32 de canale fiecare, cu posibilitate de cuplare între ele; 3 mese de mixaj computerizat etc.), în acest mod fiind finisate 18 piese. Initial se dorea editarea unui disc intitulat „Phoenix”, în colaborare cu o casă de discuri occidentală, iar albumul trebuia să apară în tară în perioada august - septembrie. Nereusind această variantă, în octombrie produsul a fost adus în România si propus Electrecordului spre editare, având ca termen de lansare decembrie 1990. Datorită faptului că oferta casei românesti de discuri nu acoperea nici măcar pe jumătate costurile productiei, negocierile au fost întrerupte, iar materialul a fost pus „la sertar”. Acesta a fost scos pe piată oficial mult mai târziu, în 1997, fiind intitulat „Aniversare 35”, desi o variantă piratată a acestuia apăruse cu circa doi ani înainte. În acelasi timp, Radio Timisoara Liberă, în cadrul serialului „Istoria muzicii rock”, a difuzat o serie de 5 emisiuni a câte o oră despre Phoenix (ciclu intitulat „Phoenix - istoria unui mit”), în care au fost prezentate o serie de piese inedite si au fost rememorate multe întâmplări din cadrul formatiei. Printre invitatii realizatorului Petru Umanschi s-au aflat Bela Kamocsa si Sorin Barca. Nicu Covaci nu a putut fi prezent live, în acele zile purtând negocieri la Bucuresti, cu Electrecordul, dar Umanschi îi luase un interviu înregistrat pe bandă, cu câteva zile înainte.

Tot în 1990 a fost vehiculată ideea înfiintării unor fan-cluburi Phoenix, în Bucuresti si la Timisoara, locuri în care să se găsească informatii la zi cu privire la activitatea formatiei, autografe, discuri, fotografii si înregistrări deosebite. Pentru luna decembrie 1990 fusese proiectată o aparitie televizată de trei ore, o retrospectivă la care să fie prezenti si fosti membri ai formatiei. Nici acest eveniment nu a mai putut fi realizat.

La festivalul Rock '91, sustinut pe 1 si 2 iunie 1991, în Parcul Tineretului din Bucuresti, organizatorul Dorian Ciubuc a invitat si formatia Phoenix, la sugestia lui Iuliu Merca. Acest eveniment a reprezentat concertul de revenire a formatiei în tară. Din componenta initială lipsea basistul Josef Kappl, locul său fiind luat de Dietrich (Dixie) Krauser, fratele lui Erlend. Totodată, au fost cooptate si două foste membre ale formatiei „Catena”, anume Anca Vijan Graterol si Ortansa Păun. Succesul repurtat în timpul concertului (după organizatorul Dorian Ciubuc ar fi fost prezenti peste 60.000 - 70.000 de spectatori) l-a determinat pe liderul Nicolae Covaci să plănuiască din nou un turneu national al formatiei Phoenix.

Organizatorul turneului avea să fie Dan Chisu, cel care, în 1975, colaborase cu formatia la relizarea spectacolului „Cantofabule - Însă eu...”. Acesta a adus aparatură si o instalatie de sunet din Lituania, pentru a putea beneficia de un spectacol la standarde înalte. Totodată a realizat o publicitate pe scară largă a evenimentului. Turneul s-a desfăsurat în septembrie 1991, formatia avându-l, de această dată, pe Josef Kappl la bas. Dan Chisu dorea să îl aducă si pe Günther Reininger, însă acesta „a fost imposibil de convins”. În conferinta de presă sustinută pe 15 septembrie la Athenée Palace s-a declarat că se asteaptă o medie de 10.000 de spectatori pe concert, precum si că primul concert, programat a fi sustinut la Chisinău, a fost anulat din motive neelucidate. Totodată, s-au luat măsuri pentru înregistrarea video si audio a concertelor, în vederea unui eventual disc live ori a unui film al turneului. În 1990, Nicu Covaci scosese în Germania un single, intitulat „Ciocîrlia/Perestroika”, ce continea mai vechile piese „The Lark” (1987) si „Mr. G's Promises” (1988). Acest disc, realizat în 5.000 de exemplare, era destinat împărtirii către fani în cadrul acestor concerte, prin tragere la sorti. În cele din urmă, însă, a ajuns să fie vândut pe stradă, contra sumei de 100 lei.

În turneu au fost cuprinse mai multe orase importante din tară: Bucuresti (19 septembrie), Iasi, Cluj (22 septembrie), Timisoara (24 septembrie) si Constanta (27 septembrie), în deschiderea concertelor cântând, timp de jumătate de oră Mircea Florian. Pe parcursul concertelor, membrii formatiei au rămas plăcut impresionati de faptul că spectatorii, cei mai multi tineri născuti după plecarea lor în Germania, le stiau textele „silabă cu silabă”. Începutul concertului timisorean - După minirecitalul lui Mircea Florian - l-au făcut dubasii din Brănesti. Potrivit liderului formatiei, scenele impresionante nu au lipsit: „În Timisoara, când am cântat acel cântec-imn pentru Timisoara, tot stadionul au aprins lumânări [...] si s-au pus în genunchi... Cântam, si aud că sună tot mai prost: n-am mai auzit aia, n-am mai auzit aia; când mă întorc, băietii plângeau. Pe scenă nu se mai putea cânta. Iar eu, cu noduri în gât până aici, m-am chinuit să termin piesa, trebuia terminată cumva, indiferent cum...” (Nicu Covaci)

Un interviu luat lui Nicu Covaci în toamna anului 1991, si difuzat la Radio Constanta (ulterior publicat în cotidianul „Telegraf”) a relevat multe lucruri inedite despre formatie. În acest an apare primul fan-club Phoenix, anume în Bucuresti, sub coordonarea lui Florian Pittis. Tot în 1991, casa de discuri „Electrecord” a scos un disc, intitulat „Remember Phoenix” (titlul de pe eticheta discului diferă: „Negru Vodă”), ce cuprindea mai multe piese ale formatiei de pe discurile din 1968, 1969, 1972 si 1973. Acest disc a fost editat si pe casetă audio. În aceeasi perioadă apar casetele-compilatii „Phoenix (1)” si „Phoenix (2)”.

La începutul anului 1992, ulterior terminării turneului national, Nicu Covaci împreună cu Dan Chisu au pus bazele următorului proiect al formatiei: noul album „SymPhoenix/Timisoara”. Acesta urma să fie realizat la un nivel superior celor anterioare, prin cooptarea unui grup simfonic (Orchestra Filarmonicii din Bucuresti) si a două grupuri vocale („Song” si „Grupul de «popi»”). Dan Chisu a reusit să îi aducă la Bucuresti si să îi cazeze acolo, „într-o perioadă cumplită de iarnă”, pe Mani Neuman - care va fi si dirijorul orchestrei -, pe noul basist Volker Vaessen, pe chitaristul Ulli Brandt si pe inginerul de sunet Klaus J. Eisner.

Costurile au fost, potrivit producătorului Dan Chisu, imense, s-a plătit masterizarea, iar publicitatea a avut alocată, pentru prima dată în România, suma de 10.000$. Nicolae Covaci s-a declarat foarte multumit de rezultat: „piesele înregistrate sunt asa cum mi le-am dorit eu să fie initial. [...] Această productie este prima de care pot spune că sunt multumit”. Noul material a fost promovat, în avanpremieră, la Festivalul de muzică usoară de la Mamaia, în vara anului 1992. Desi s-au oferit să participe gratuit, cu orchestră si cor, si la Festivalul „Cerbul de Aur” (reluat după o pauză de 21 de ani), au fost refuzati. Albumul a fost lansat la Timisoara pe 20 decembrie 1992 aducând o noutate: primul compact disc cu Phoenix, pe lângă varianta pe (dublu) disc si cea pe casetă audio. Totodată, a fost pregătită o editie de lux a discurilor (cca. 1.000 bucăti), ce beneficia de o grafică deosebită, precum si de o fotografie cu membrii Phoenix si autografele acestora. Totusi, în momentul lansării CD-urile nu fuseseră terminate. Aveau să apară pe piată abia în 1993. Acest nou produs a fost promovat si printr-o serie de concerte, desfăsurate în luna decembrie a acelui an. Orasele cuprinse au fost: Bucuresti (15), Craiova (18), Timisoara (20), Brasov (23), Ploiesti (25), Brăila (26) si Constanta (29). Deoarece au existat niste diferende de ordin material, Nicu Covaci a renuntat la serviciile lui Mircea Baniciu. Ca solist vocal a evoluat Dragos Bădoi (ex Directia 5), împreună cu invitatul special Tony Putrino (cel care a câstigat premiul de popularitate la editia din acel an a festivalului din Brasov). Casa de discuri „Electrecord” a profitat de publicitatea iscată de noul album si a reeditat, în acelasi timp, LP-urile din anii 70. Oferindu-le pe piată la un pret mult inferior (de exemplu 26 lei „Mugur de Fluier” fată de 1.000 lei „Symphoenix/Timisoara”), a reusit să vândă peste 100.000 de unităti. Ca o ironie, „Electrecord” a înmânat discul de aur chiar lui Dan Chisu, reprezentantul formatiei Phoenix.

În 1992 formatia a fost invitată să sustină un concert la Sevilla si a efectuat un turneu în S.U.A. si Canada. Tot din 1992 datează si un concert inedit, sustinut pe unul din holurile Politehnicii din Bucuresti. Au participat Nicu Covaci, Mircea Baniciu, Mani Neumann, Ovidiu Lipan (?) si Volker Vaessen. La sfârsitul lui 1992 a luat fiintă si cel de-al doilea fan-club Phoenix, de data acesta la Timisoara, sub coordonarea Fundatiei Independente pentru Tineret Timis. Printre facilitătile oferite membrilor se numărau: intrarea gratuită la concert, accesul cu prioritate la albumele si materialele promotionale ale formatiei. În momentul initierii se dorea organizarea unor serate muzicale săptămânale, precum si invitarea unor fosti membri Phoenix să povestească despre formatie.

Pentru anul 1993 s-au conturat trei evenimente: aparitia monografiei formatiei, intitulată „Adevărata istorie a formatiei Phoenix”, realizarea unui film documentar pe baza acesteia si punerea în scenă a operei-rock „Empire of Vampires”, cu versuri în româneste compuse de Serban Foartă. Totodată, Nicu Covaci dorea să înfiinteze o mică editură si o casă de discuri. Nici unul dintre aceste proiecte nu a fost finalizat în acel an. Formatia cânta în continuare cu Volker Vaessen la chitară bas si Dragos Bădoi ca solist vocal. Tot în 1993 „Electrecord” a lansat compilatia „Evergreens” - pe CD si casetă audio -, devansând compact discul „Symphoenix/Timisoara”, a cărui aparitie pe piată întârzia. Initial se dorise o reeditare a „Ciclului anotimpurilor” pe suport modern. Datorită faptului că nu a fost consultat asupra formei finale, precum si selectia defectuoasă prezentă pe compilatie l-au nemultumit profund pe liderul Nicolae Covaci. Practic CD-ul începea cu trei piese de pe EP-urile formatiei, continua cu întreg albumul „Cei ce ne-au dat nume” si se sfârsea cu o selectie de pe „Mugur de fluier”.

În acelasi an, casa de discuri „Fanny” din Belgia a scos o copie pirat a albumului Cantafabule, tot pe CD, supranumită „Cant of a Bule”.

Anul 1994 a adus cu sine plecarea vocalistului Dragos Bădoi din formatie. Nicolae Covaci a considerat că stilul acestuia de a cânta este „bun, dar usurel”, neconcordând cu linia haiducească a formatiei

Între realizări sunt de mentionat două concerte la Bucuresti si la Timisoara în formula anilor '60 (Nicu Covaci, Moni Bordeianu, Bela Kamocsa, Pilu Stefanovici), prilejuite de aparitia monografiei „Phoenix, însă eu...”. De mentionat este faptul că drumul muzicienilor de la Bucuresti la Timisoara a fost deschis de către masinile de politie, toate zborurile fiind suspendate din cauza vremii. Cartea amintită, scrisă de Nicu Covaci, surprinde activitatea formatiei din perioada 1962 - 1977 într-o manieră usor romantată. Volumul al doilea, dedicat perioadei ulterioare si intitulat „Phoenix, dar eu...”, era programat să apară în primăvara lui 1995, însă din anumite motive Nicu Covaci nu l-a mai scris atunci. „Multă vreme nu am fost decis să dezvălui totul. Lumea o să-si schimbe impresia despre Phoenix. Ei vor să aibă niste idoli perfecti, intangibili si adevărul este că artistii sunt departe de a fi niste îngeri.” (Nicolae Covaci, interviu în revista Playboy)

„Phoenix, însă eu...” a fost apreciată de Uniunea Scriitorilor ca una dintre putinele mărturii autentice de la jumatătea anilor '90 despre viata tineretului în România anilor '60-'70 Tot acum este reluat proiectul „Empire of Vampires” - „Împăratul Vampirilor”, de data aceasta renuntându-se la ideea de stage performance. Cu scenariul si piesele finalizate, se încerca găsirea unui producător dispus să finanteze un film artistic. În acest sens a fost făcută o sesiune de înregistrări; piesa „I need a friend”, ca soundtrack principal al filmului, urma să apară si pe un album viitor. Dorinta liderului Phoenix era ca pelicula să fie regizată la Hollywood, iar în ea să joace actori celebri. Paralel cu aceste activităti, Nicu Covaci a realizat un proiect solo, înregistând piesa „Neverending Fight”. Ea a beneficiat de un videoclip produs de Antena 1. În 1995 apare un alt material pirat: este vorba despre „Pasărea Rock”, ce cuprinde o parte din piesele înregistrate în 1990 si cele două prelucrări de pe single-ul „Ballade For You/The Lark”. Nicolae Covaci a reactionat prompt, dând în judecată casa respectivă de discuri.

În 1996 este reeditat albumul „Cantofabule”, de data aceasta cu denumirea corectă: „Cantafabule”. Diferă însă coperta (creatie a lui Nicu Covaci, menită să o evoce pe cea initială a lui Valeriu Sepi, cenzurată în 1975) si ultima piesă, „Phoenix”, care nu se mai termină cu acel solo de pian electric ci reia imnul „Fie să renască” enuntat la finalul primei compozitii de pe album. În urma unui scurt turneu prin tară formatia sustine si un concert extraordinar la Sala Radio, pe 21 decembrie, în formula N. Covaci, J. Kappl., M. Neumann, D. Marcinkiewicz si O. Lipan, la care s-a adăugat orchestra radiodifuziunii si un cor mixt. Este prezentată pentru prima dată publicului român piesa „(The tale of) Baba Novak”, cu textul original în limba engleză. Nicu Covaci compune piesa „Ceata” pentru a sustine campania electorală a Conventiei Democrate Române aceasta rămânând singura oară când s-a apropiat de politică.

În 1997 au fost lansate pe piată înregistrările din 1990, sub forma albumului „Aniversare 35”. Acest eveniment a prilejuit reunirea formatiei pentru a sustine câteva concerte în Bucuresti si Timisoara. Pe 9 august este înfiintat clubul „Phoenix” din Constanta. Tot în acest an apare albumul „Phoenix dance explosion” al formatiei Proiect K1, ce contine compozitii Phoenix interpretate într-o manieră techno-dance. Cea mai de succes prelucrare s-a dovedit a fi piesa „Fată Verde” (realizată după „Ochii negri, ochi de tigan”). „Cei de la K1 au fost foarte simtiti să vină să mă întrebe dacă pot să preia din piesele mele. Le-am spus să le facă asa cum le cere limbajul lor, nu doar să înlocuiască cu keyboards acolo unde era chitară. Să le rupă în bucăti si să le asambleze din nou. Unde au avut curaj să facă asta, le-a iesit, unde au fost timorati ca în „Canarul” a fost slăbut. „Nunta” si „Fată Verde” au iesit în schimb foarte bine.” (Nicu Covaci, interviu în Playboy)

În 1998 este lansat albumul de restituiri „Vremuri, anii 60...”. Acesta cuprindea, în afară de cele 6 piese românesti de pe primele EP-uri ale formatiei, încă sapte melodii din aceeasi perioadă, înregistrate la Radioteleviziunea Română sau în particular, cu aparate artizanale. Albumele lansate în 1997 si 1998 sunt promovate printr-o serie de concerte în vara lui 1998.

Tot în 1998, după o pregătire de jumătate de an, a fost pus în scenă spectacolul Cantafabule (supranumit remix). Acesta consta din piesele reorchestrate ale vechiului album din 1975, alături de altele noi sau de pe alte albume („Păpăruga”) si de o serie de interludii. Partea muzicală era dublată de proiectii de film si balet pe scenă. Spectacolul a fost sustinut în sase mari orase din tară. După terminarea spectacolului, Ionut Contras se alătură formatiei pe post de manager (din 2004), iar mai apoi pe post de percutionist (din 2005).

Anul 1999 aduce cu sine reeditarea pe CD a albumelor „Cei ce ne-au dat nume” si „Mugur de fluier”. În mai apare compilatia „Club A - The Best Of”, pe care este prezentă si formatia Phoenix, cu piesa „Mica Tiganiadă”. În acest an, componenta formatiei se schimbă. Dintre vechii membri mai rămân doar Nicu Covaci si Mani Neumann, alături de care vor cânta Tavi Colen si Alin Oprea din formatia Talisman, Lucian Cioargă (ex-Taxi) la tobe si mai târziu Volker Vaessen la chitară bas si Dzidek Marcinkiewicz la clape. Este lansat un maxi-single cu trei piese, intitulat „Ora-Hora”, pe care initial fusese programată să apară si melodia „Baba Novak”. Acest material, precum si un turneu prefatau albumul ce avea să apară peste un an. Asadar, în 2000 este scos albumul „În umbra marelui urs” (ortografiere gresită care avea să fie corectată abia în 2003, la reeditare: „În umbra marelui U.R.S.S.”), fără lansare însă. Urmează o serie de concerte, atât în tară cât si în străinătate, la care a fost dăruit, o dată cu biletul, si câte un exemplar reeditat al maxi-single-ului „Ora-Hora”. Din cauza unor dificultăti ivite pe parcurs, turneul din România a fost întrerupt la jumătate. În Germania s-a pus în vânzare si o casetă video, cuprinzând scene din concert si purtând acelasi nume: Ora-Hora. De asemenea, este finalizată si o variantă în limba engleză a albumului, intitulată „In the Shadow of the Big Bear” având ca solist vocal pe Malcom J. Lewis (fostul basist al trupei „Black Sabbath”). Cu toate acestea, nu au beneficiat de promovare din partea casei de discuri, drept pentru care au reziliat mai târziu contractul.

După 2000

În 2001 formatia se reuneste în componenta anilor '70 (împreună cu Mani Neumann) si sustine un concert privat în decembrie la Opera din Bucuresti. La chitară bas va cânta pentru moment Eugen Tegu. Piesa „În umbra marelui U.R.S.S.” apare pe compilatia „Rockada”, editată de revista „Fan hits & posters”.

În 2002 este sustinut un al doilea concert la Operă, de data aceasta pentru publicul larg. La chitară bas revine Ioji Kappl. În vară, Phoenix participă la festivalul de la Mamaia cu spectacolul intitulat „A fost odată în România”, invitatii surpriză fiind Moni Bordeianu si Gheorghe Zamfir. După acest eveniment, în octombrie, are loc un nou concert privat la Operă, dedicat celor care au sprijinit formatia de-a lungul timpului, primul dintre cele două dedicate aniversării a 40 de ani de activitate muzicală a formatiei. Concertul aniversar, „Phoenix - 40 ani de succes” reunea o multime de invitati surpriză: vechi membri ai formatiei (Moni Bordeianu, Kamocsa Bela, Pilu Stefanovici - care nu va putea ajunge însă, Liviu Butoi, Valeriu Sepi, Costin Petrescu, Dzidek Marcinkiewicz, Volker Vaessen, Lucian Cioargă, Eugen Tegu, Alin Oprea, Tavi Colen, Ulli Brand) si invitati speciali (Gheorghe Zamfir, Malcom J. Lewis, Jools Cooper, Sistem, Da Capo si SymPhoenix Orchestra). Acest concert a fost organizat cu sprijin din partea Guvernului României. În seara zilei de 11 octombrie 2002, timp de 5 ore, a fost sustinut cel de-al doilea concert, la Sala Polivalentă, pentru publicul larg. Într-un interviu din 2002 Nicolae Covaci declara că, dacă ar fi fost lipsit de ajutor în organizarea concertului aniversar, ar fi intentionat să pună capăt activitătii formatiei Phoenix „În lume nu există, după stirea mea, decât două grupuri care se află pe scenă după 40 de ani: Phoenix si Rolling Stones.” (Nicu Covaci)

Tot în 2002, realizatorul tv Doru Ionescu produce primele două părti ale „Integralei Phoenix 40”, prilejuite atât de momentul jubiliar cât si de recentele descoperiri în arhiva Televiziunii Române. Episodul I („Vremuri”, difuzat pe 29 iulie) surprinde perioada beat a formatiei (1962 - 1970), prezentând primele filmări si videoclipuri realizate între 1968 si 1969. Cei intervievati au fost Nicu Covaci, Bela Kamocsa, Mircea Baniciu, Petru Umanschi, Aurel Gherghel, Octavian si Florin Silviu Ursulescu, Florian Pittis, Paul Grigoriu, George Stanca, Camil Petrescu jr. si Doru Tufis. Al doilea episod („Cei ce ne-au dat nume”, difuzat pe 12 august) trece în revistă perioada anilor 70, cu filmările de la televiziune. Au fost intervievati: Nicu Covaci, Mircea Baniciu, Costin Petrescu, Ovidiu Lipan-Tăndărică, textierul Serban Foartă, ziaristii Petru Umanschi, Octavian si Florin Silviu Ursulescu, George Stanca si Daniela Caraman-Fotea, actorul - colaborator Florian Pittis, cercetătorul Andrei Oisteanu, operatorul si DJ-ul Adrian Valentir. Tot în 2002 casa de discuri EMI Electrola scoate pe piată un disc-pirat intitulat „Music Heritage”. Acesta cuprinde piese de pe CD-urile Vremuri, anii 60... (1998) si Mugur de fluier (1999).

În 2003 este reeditat albumul „În umbra marelui U.R.S.S.”, de data aceasta la „Electrecord”, având adăugată o nouă piesă („Ceata I”). De Pasti este sustinut un concert de 3 ore împreună cu formatia Humble Pie. În acest an apar următoarele două episoade din „Integrala Phoenix 40”. Al treilea („Fie să renască”, difuzat pe 28 ianuarie) surprinde perioada anilor 80 si aduce elemente inedite: interviuri în premieră cu Ioji Kappl, Moni Bordeianu, Valeriu Sepi si Paul Suvăgău (luate în dimineata concertului aniversar din 11 octombrie 2002), primele interviuri din '90 cu Nicu Covaci, Mircea Baniciu si Moni Bordeianu, luate la Bucuresti si Osnabruck, noi imagini din anii '70 (filmate de Ioan Cărmăzan), muzică si fotografii din anii '80 (inclusiv Nicu Covaci cântând acasă la Mircea Florian în toamna lui 1989), primul concert Phoenix în Romania (la festivalul Rock '91), prima lor reunire de la Paris (în primavara lui 1990), si recitalul de la Festivalul de la Mamaia, editia 1992. Toate acestea sunt completate de interviuri luate în 2000 lui Nicolae Covaci si lui Ovidiu Lipan. Episodul al patrulea („Phoenix, însă... Nicolae Covaci”, difuzat pe 12 octombrie) este centrat pe perioada anilor 90. Pe lângă filmări private sau din arhiva TVR si interviurile cu membrii formatiei, în emisiune se mai destăinuie si Dan Chisu (scenograf al ultimelor puneri în scenă ale Cantafabulelor în anii '70 si artizanul proiectelor Phoenix în primii ani '90), Dorian Ciubuc, cel care i-a adus pentru prima dată în România în anii '90, după mai multe încercări nereusite ale altora, Anca Vijan Graterol (membră în formatie, atât în Germania cât si la începutul anilor '90).

Pe data de 4 aprilie 2003, cu prilejul celor 40 de ani de activitate, Nicolae Covaci primeste de la Eugen Simion, presedintele Academiei Române, diploma „Distinctia culturală”. Florian Pittis a mentionat în repetate rânduri faptul că l-a propus pe Nicu Covaci pentru a fi ales membru al Academiei. În 2004 este cooptat în formatie Cristi Gram (ex-Talisman), împreună cu care formatia reunită începe lucrul la un nou album. Este efectuat un turneu în Canada, prilej cu care formatia scoate o compilatie intitulată „Empire of Vampires”, într-un număr limitat de exemplare. Aceasta contine piese de pe albumele SymPhoenix/Timisoara (1992), Aniversare 35 (1997), Vremuri, anii 60... (1998), si În umbra marelui U.R.S.S. (2003). Pe 9 octombrie este difuzat episodul al cincelea al „Intergralei Phoenix”, prilejuit de întâlnirea underground organizată în Club A din Bucuresti, pe data de 2 octombrie 2002. Este trecută în revistă toată istoria formatiei si sunt intervievati Nicu Covaci, Mircea Baniciu, Ioji Kappl, Moni Bordeianu, Dorel Vintilă Zaharia, Ovidiu Lipan Tăndărică, Costin Petrescu, Mani Neumann, Corneliu „Schwartz” Calboreanu, Octavian si Florin Silviu Ursulescu, Aurel Gherghel si Dan Chisu. Ca element inedit, sunt prezentate câteva fragmente audio dintr-o emisiune de la Radio Europa Liberă (datate 1970) în care Cornel Chiriac discută cu Moni Bordeianu despre cenzura unor piese Phoenix din anii '60.

În 2005 formatia participă organizează un turneu în SUA, prilej cu care va edita o compilatie special pentru fanii de acolo, intitulată „Go West”. Pe aceasta vor apărea piese ale formatiei cântate doar în limba engleză, între care două în premieră, ce aveau să apară pe albumul lansat în toamna aceluiasi an. În tară formatia sustine un concert la Sala Palatului (pe 22 mai) pentru ajutorarea sinistratilor din Timis care fuseseră afectati de inundatii. Pe 21 octombrie 2005 Phoenix lansează albumul „Baba Novak” printr-un concert la Sala Palatului. Acest concert va fi înregistrat si lansat un an mai târziu pe DVD: „Live at Sala Palatului”, cu prilejul turneului de promovare al noului album. Piesele „Zori de zi” si „Mila 2 de lângă 3” au beneficiat de videoclipuri regizate de Tudor Gramescu. În 2006 se desfăsoară turneul de promovare al albumului „Baba Novak”, sustinut în perioada 11 - 25 octombrie în 10 orase din România (Constanta, Brăila, Brasov, Pitesti, Craiova, Arad, Cluj-Napoca, Bistrita, Iasi si Bucuresti). Fiecare spectator a primit, pe lângă biletul de intrare, si un video-CD continând videoclipurile „Zori de zi”, „Mila 2 de lângă 3” precum si 2 piese din concertul de lansare al albumului („Andrii Popa” si „Baba Novak”). Filmările TVR prilejuite de acest turneu au constituit materialul pentru un documentar difuzat în două părti pe 1 decembrie 2006. Pe 27 noiembrie, „Jurnalul National” scoate o editie de colectie dedicată formatiei Phoenix

În februarie 2007, poetul si regizorul de teatru Victor Cârcu lansează la o editură din Germania textul operei-rock Mesterul Manole, ilustrat cu schitele originale ale lui Valeriu Sepi. La începutul toamnei Mircea Baniciu părăseste formatia din motive personale, fiind înlocuit cu Bogdan Bradu. Acesta din urmă mai cântase alături de formatie si la începutul anilor 2000, în lipsa lui Baniciu.

Pe data de 12 noiembrie 2007, Nicu Covaci, Florin Bordeianu, Josef Kappl, Manfred Neumann, Bogdan Bradu, Ionut Contras si Cristi Gram au fost decorati de către presedintele Traian Băsescu cu Meritul cultural în grad de cavaler, în vreme ce Ovidiu Lipan Tăndărică, având primită această distinctie anterior, a fost înaintat la gradul de ofiter.

Pe data de 19 noiembrie 2007 Phoenix a sustinut la sala mare a Teatrului National din Bucuresti concertul aniversar „Phoenix & Friends 45 ani”. Acesta a fost, potrivit unui proiect mai vechi, „unplugged” (acustic) si i-a avut ca invitati, pe Johnny Răducanu, Gheorghe Zamfir, Dumitru Fărcas, Moni Bordeianu, Marius Mihalache, Stelu Encahe, Ludovic Orban, Cvartetul Passion si Tavi Colen. În paralel, Nicu Covaci a realizat o expozitie cu lucrări de artă ale sale în foaierul teatrului. Cu o parte din banii strânsi în urma acestui eveniment va fi constituită o „bursă Phoenix” acordată unei persoane meritoase pentru a studia la Institutul S.A.E. din Köln si a deveni inginer de sunet cu atestare la nivel european. A fost anuntată organizarea unui festival cu tematică celtică, precum si lansarea în primăvara anului 2007 a unui nou album legat de mai vechiul proiect „Antemiorita”. Realizatorii tv Doru Ionescu si Raluca Tamas au realizat episodul 6 din „Integrala Phoenix”, cu prilejul anversării celor 45 de ani de activitate (intitulat „Apocalipsa după Phoenix - Baba Novak”) - difuzat la TVR în data de 6 aprilie 2008.

Sigla formatiei

Sigla formatiei reprezintă o pasăre Phoenix stilizată, de culoare rosie, si a fost creată de către Nicolae Covaci. Primele aparitii ale acesteia datează din 1994. Ulterior aspectul siglei a variat în mică măsură, cele mai frecvente modele fiind: • pasărea având înscris în conturul ei numele „Phoenix” • pasărea cu numele „Phoenix” înscris sub ea • pasărea având înscris în conturul ei numele „Phoenix” si dedesubt „Transsylvania” • având înscris în conturul ei numele „Transsylvania” si dedesubt „Phoenix” Cea din urmă variantă este preferată în mod curent, regăsindu-se pe productiile din 2005 încoace. Aceeasi siglă este utilizată si de către casa de discuri „Phoenix Records”. Legăturile cu formatia Farfarello (Germania)

Formatia Farfarello, întemeiată în 1982 de către Ulli Brand si Mani Neumann (membru Phoenix din 1979), împreună cu basistul Ecke Volk, detine în repertoriu multe piese care se regăsesc si în discografia Phoenix. Mani Neumann declara în 2006 că „Farfarello a avut mare succes la vremea respectivă, dar ei au fost, bineînteles, influentati de muzica grupului Phoenix”. Astfel, pe albumul „Farfarello Geschichte 1984 - 1986” apar piesele: „Jovano” (corespunzător lui „Jovano, Jovanke”) si „Die Lerche” („Ciocârlia”). Piesa „Der Gallier”, o prelucrare instrumentală a melodiei „Norocul Inorogului”, apare pe albumele „Traumzeit” si „Ich Fühle”, iar Balada se găseste pe albumele „Farfarello und Freunde Live 98” si „Farfarello Classics”, pe ultimul împreună cu „Sylvanna” („Strunga”). „Walpurgisnacht” de pe albumul „Ich Fühle” reprezintă solo-ul pe care Mani îl prestează cu succes în concerte, în timpul piesei „Negru Vodă”. De asemenea, pe aproape toate albumele Farfarello se regăsesc teme din compozitii Phoenix, existând de altfel două piese care se numesc „Moldau” si „Bucuresti” (ultima cu teme din „Orient Expres”). Pe albumul „Live it” este creditat si Nicu Covaci, iar Ioji Kappl a colaborat de multe ori si încă mai colaborează cu Farfarello. De asemenea, chitaristul Ulli Brand a colaborat cu Phoenix pe albumul „SymPhoenix/Timisoara”, în 1992.

După Enciclopedia României:
http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/phoenix
Top